Un intestin sănătos – o viață sănătoasă: sfaturi preventive
Intestinul este o parte importantă a tractului nostru digestiv și este împărțit în intestinul subțire și intestinul gros:
Intestinul subțire digerară alimentele și absorbe nutrienții - zaharuri simple, acizi grași, aminoacizi. Substanțele care nu pot fi valorificate, sunt excretate ca scaun (fecale).
Intestinul gros, pe de altă parte, are funcția de a transporta scaunul, în același timp îndepărtând apa din acesta și îngroșându-l.
Alertă boli intestinale - afecțiunile colonul
Bolile intestinului afectează de obicei intestinul gros. Factori precum obezitatea, diabetul, fumatul sau consumul excesiv de alcool cresc riscul de a dezvolta, de exemplu, cancer de colon.
Un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată și exerciții fizice suficiente, pe de altă parte, are un efect pozitiv asupra sănătății intestinului nostru.
Cancerul de colon: Prevenirea este totul!
Cancerul de colon este una dintre cele mai frecvente forme de cancer din Austria și se află pe locul 4 în România ca incidență și mortalitate. Datorită efectuării sporite a investigațiilor medicale preventive, numărul îmbolnăvirilor noi scade în Austria.
Detectarea precoce este esențială pentru vindecare, deoarece cancerul de colon se dezvoltă de obicei lent, prin etape preliminare benigne și pe o perioadă mai lungă de timp.
Colonoscopia - Investigația de prevenție
Colonoscopia este cea mai importantă investigație pentru depistarea precoce a cancerului de colon și acum poate fi efectuată complet nedureros, rapid și ușor.
Examinările endoscopice - precum colonoscopiile și gastroscopiile - sunt efectuate sub o sedare ușoară, într-o manieră blândă și complet nedureroasă, de către experți certificați în aceste metode.
În cadrul acestei investigației preventive se prelevă și probe de țesut, în scopul unei evaluări concludente.
Sfaturi de prevenție pentru un intestin sănătos
Exerciții fizice și sport în mod regulat: planificați cel puțin 30 de minute de activitate fizică moderată, de mai multe ori pe săptămână.
O dietă echilibrată și sănătoasă: acordați atenție unei diete echilibrate, acordați suficient timp meselor și bucurați-vă conștient de alimentație.
Testul hemocult: acest test pentru detectarea sângelui în scaun trebuie efectuat anual începând cu vârsta de 40 de ani.
Colonoscopie: această investigație trebuie efectuată începând cu vârsta de 45 de ani, o data la 7-10 ani (în funcție de rezultatele aferente)
Aveti intrebari? Doriti o a doua opinie medicala sau o programare?
Departamentul International PremiQaMed va sta la dispozitie pentru orice cerere medicala, organizatorica sau estimare financiara pentru investigatii si tratamente medicale.
Distribuie articolul
Setari privind protectia datelor
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.

Durata de stocare: Session (aktuelle Browsersitzung)
Denumire tehnica: csrf_https_contao_csrf_token

Denumire tehnica: PHPSESSID

Durata de stocare: 3 Monate
Denumire tehnica: survey

Durata de stocare: Variabel
Denumire tehnica: overlay

Durata de stocare: 1 Jahr
Denumire tehnica: promotion

Denumire tehnica: share_bar

Furnizor: Tag-Management-System der Firma Google Inc.
Weitere Informationen sowie einen Hinweis zur Datenübermittlung in Drittstaaten, insbesondere die USA, finden Sie im Abschnitt „Google Tag Manager“ unserer Datenschutzerklärung.
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.
Furnizor: Webanalysedienst der Firma Google Inc.
Durata de stocare: 2 Jahre, 2 Jahre, Session (aktuelle Browsersitzung), 1 Tag
Denumire tehnica: _ga,_ga_2S67PHMF6T,_gid,_gat_
Weitere Informationen sowie einen Hinweis zur Datenübermittlung in Drittstaaten, insbesondere die USA, finden Sie im Abschnitt „Google Analytics“ unserer Datenschutzerklärung.
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.
Furnizor: Webanalysedienst der Firma Google LLC
Durata de stocare: 90 Tage, 90 Tage, 90 Tage
Denumire tehnica: _gcl_au,_gcl_aw,_gcl_dc
Weitere Informationen finden Sie im Abschnitt „Google Ads Conversion-Tracking“ unserer Datenschutzerklärung.
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.
Furnizor: Analyse-Tool der Firma Meta Platforms Ireland Ltd.
Weitere Informationen sowie einen Hinweis zur Datenübermittlung in Drittstaaten, insbesondere die USA, finden Sie im Abschnitt „Meta-Pixel“ unserer Datenschutzerklärung.
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.
Furnizor: Videodienst der Firma YouTube LLC
Durata de stocare: 2 Jahre, 6 Monate, Session (aktuelle Browsersitzung)
Denumire tehnica: CONSENT,VISITOR_INFO1_LIVE,YSC
Weitere Informationen sowie einen Hinweis zur Datenübermittlung in Drittstaaten, insbesondere die USA, finden Sie im Abschnitt „YouTube“ unserer Datenschutzerklärung.
Acest website utilizeaza cookie-uri necesare pentru a asigura functionalitatea si securitatea website-ului. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, folosim, de asemenea, cookie-uri neesentiale si tehnologii similare, in scopuri statistice si analitice, care ne ajuta sa evaluam comportamentul online al vizitatorilor si, astfel, sa ne imbunatatim continuu oferta de informatii. Daca va dati consimtamantul prin bifarea casutei de selectare respective, includem pe acest website si continut furnizat prin intermediul altor website-uri, precum canalul YouTube Mavie Med. Prin bifarea casutei de selectare respective sau prin clic pe casuta „Accept toate“ sunteti de acord in mod expres ca noi sau furnizorii sa putem utiliza in intregime tehnologiile mentionate mai sus. Informatii suplimentare si posibilitatea de a va edita si modifica setarile in orice moment pot fi gasite in Declaratie privind protectia datelor.
Furnizor: Kartendienst der Firma Google Inc.
Weitere Informationen sowie einen Hinweis zur Datenübermittlung in Drittstaaten, insbesondere die USA, finden Sie im Abschnitt „Google Maps“ unserer Datenschutzerklärung.